El gătește mai bine!

Dacă de obicei mă uitam la filmulețe pe Youtube cu meciuri de Dota 2 ca să-mi îmbunătățesc stilul de joc și să mă perfecționez, acum că laptopul meu a murit (RIP my baby) pot să mă uit în continuare pe telefon, LOL. Nu e la fel, pentru că nu pot aplica ce văd, nu am cum să joc, așa că -drums please- am început să mă uit la Masterchef. Da, știu, spălarea creierului, mass-media, Illuminati, KKK, bullshit. Cum spuneam, am început să mă uit la acest show. Mai văzusem înainte câteva episoade acasă, cu ai mei, dar rar, pentru că de vreo 2 ani cred, nu mă mai uit la TV (decât dacă sunt cu ai mei și jucăm o tablă sau Remi). Aparent acum se difuzează sezonul 7, au alți chefi (??). Cei vechi au altă emisiune cred:))) E mișto. Ziceau niște concurente că ar fi timpul să câștige o fată, să dovedească faptul că și fetele pot. Așadar, până acum au câștigat doar băieți/bărbați. Normal, feminista din mine s-a revoltat, s-a zvârcolit, a făcut tumbe, și-a smuls părul din cap, de pe picioare și din nas și s-a gândit că nu e posibil, femeile gătesc mai bine ca bărbații, nu se poate așa ceva. E împotriva legilor naturii, se întoarce în mormânt Simone de Beauvoir. După 2 minute tulburătoare mi-am dat seama că oricât ne-am căca pe noi, bărbații gătesc mai bine. Da, am zis-o, da, știu, mă vor ajunge blestemele, voi muri în smoală încinsă. De ce consider eu că bărbații gătesc mai bine? Pentru că lor nu le e frică să încerce lucruri noi, sunt mai organizați și mai cu picioarele pe pământ. Nu se panichează și cred eu că găsesc mai ușor și mai rapid o soluție practică în acest domeniu. Bărbații ar putea găti o friptură pe un capac de conservă și tot s-ar descurca, pe când femeile au nevoie de Tefal și șapte mii de oale să fiarbă un ou. E mai fancy. Desigur, știm cu toții că bunica și mama fac cea mai delicioasă mâncare, asta nu o contest nicio secundă. Spun doar că într-un restaurant de exemplu, un bărbat s-ar descurca mai bine și ar fi luat mai în serios atât de către angajați cât și de clienți. E mai calculat și face față mai ușor infernului dintr-o bucătărie de acest gen. Un alt exemplu este tata. Gătește rar, dar când o face, o face surprinzător de bine. Mereu mă surprinde, probabil din cauză că gusturile noastre în materie de mâncare se cam aseamănă.

Pe de altă parte, lumea are altfel de așteptări de la femei în general, mai ales în bucătărie, așa că la cea mai mică greșeală sunt aspru judecate.  Chestia e că în ziua de azi, multe fete/femei nu prea mai știu să gătească. Cum ziceam, așteptări. Știu, e penibil, dar nici eu nu mă pricep așa bine, recunosc. Mă descurc, nu o să mor niciodată de foame, dar nu o să primesc niciodată un premiu pentru asta.

Să nu mai zic de cât de sexy mi se pare un tip care știe să gătească! Și nu mă refer la manechinele care pozează cu o tigaie, deși putem visa, ci la cei care chiar știu să se descurce în bucătărie. Mhm. (vezi Hannibal, LOL)

Voi ce părere aveți? Ați întâlnit bărbați/băieți care să vă ia fața cu mâncarea?

Ne ducem de râpă

     Nu am mai scris nimic de ceva timp dar aseară mi s-a întâmplat ceva ce aș vrea să împărtășesc cu restul lumii. Am fost la Casa de Cultură a Studenților la Seara de teatru din cadrul UNIFEST. A fost super, băieții au fost grozavi, singurul inconvenient a fost că a durat cam puțin.. Păcat. Am fost după la o pizza și o bere cu niște prieteni, după care am luat un taxi spre casă cu o prietenă, care e și colega mea de apartament (Hi Mary!). Buun, eram noi fericite de la cei 5%, totul bine și frumos. Ne urcăm în taxi și îi spunem strada, apoi numărul, mai exact XXA. Eu am zis D, dar alea erau scara și blocul. Am zis că știam eu că erau doi de D în adresa noastră și am început să râdem :)) Șoferul s-a băgat în seamă cu o replică de genul ”Doi de D de la Dan Diaconescu” și râde. Am zis că nu-i adevărat. Mă uit la Maria, Maria la mine, am lăsat-o așa. Și ce să vezi? Începe să vorbească ceva, nu știu ce zicea, politică, televiziune, more of double D aka Dan Diaconescu, religie, ceva. La fel, mă uit la Maria, Maria la mine, deja mă gândeam că ăsta o fi pe ceva etnobotanice. Mna, o lăsăm așa. Iar. Ca să mai dispară din atmosfera ciudată din mașină, mi-a zis prietena mea că o colegă și-a luat un cățel foarte pufos și drăgălaș care rămâne mic. Din senin, se bagă iar ăsta în seamă. ”Mai bine faci un copil decât să ții o potaie.” Nu pot explica ce șocată am fost și ce deranjată/enervată am devenit deodată. I-am răspuns: ”Aș prefera oricând să am grijă de o POTAIE decât de un copil!”. Și a început. Că un câine nu aduce niciun beneficiu, nu contribuie cu nimic la societate, blabla. M-a pierdut de la primele cuvinte. Deveneam tot mai iritată cu fiecare secundă petrecută în acel taxi. ”Cel mai bine e să faci copii între 16 și 25 de ani. Așa zice știința.” I-am răspuns că la șaișpe ani nu ești capabil să ai griă de un copil. Nu ai educația necesară, nu ai trecut prin problemele vieții ca să ai ce să-l înveți. Să nu mai zic că între timp Maria tot încerca să amelioreze situația, îl lua ușor, dugu dugu. Inutil.

”El: La 16 ani te duce capul să crești un copil.

 Eu: La 16 ani tot ce vrei să faci e să te distrezi, să ieși cu prietenii..

 El: Nu e nevoie să ieși cu prietenii, nu e o nevoie! Prietenii te pot ajuta să ai grijă de copil.

 Eu: (vizibil nervoasă) Mă îndoiesc.

 El: Să mai citiți ce zice știința. Nu vă mai luați cu târâturi cu idei din astea.”

     

     Pot spune că mi-am mușcat limba jumătate de cursă, ca să nu îl înjur sau să-l strâng de gât. M-am abținut cu greu, credeți-mă.

     Nu știu cum poți fi așa încuiat să crezi că e bine ca un copil să aibă alt copil. Chiar dacă arăți de 20, organismul tău nu e pregătit din punct de vedere hormonal să producă un copil sănătos, să treacă prin fazele specifice. De acord, tot mai mulți copii au copii, lucru care nu mi se pare nici pe departe normal. Ce copil (da, pentru că la 16 ani încă ești copil) vrea să-și piardă tinerețea crescându-și copilul?! Ce educație îi poți oferi? Ce îl poți învăța? Mentalitatea tembelului ăstuia m-a marcat sincer și sper să nu mă mai întâlnesc prea curând cu așa un personaj. Ăsta nu mai scapă.

     Nu știu dacă ați văzut Idiocracy, filmul. Acolo se vede perfect diferența dintre oameni cu educație și tâmpiți, și cum în câțiva ani vom ajunge să fim acaparați de prostime. Vor fi tot mai mulți, pentru că se înmulțesc fără să se gândească de două ori, pe când un om educat va lua în calcul toți factorii (carieră, bani, educație) pentru ca fiul/fiica lor să aibă parte de cele mai bune condiții de trai.

     Am terminat, m-am descărcat. Am pus pe net, gata pe seara asta.

     P.S. Citiți o carte, măcar una, dar vă rog eu, să nu fie ce zice știința aia pe care a citit-o tipul ăsta. 

- Nu mai vă drogaț -

New year, same me

   Am încercat să scriu ceva în noaptea dintre ani, că doar atunci îți stabilești target-urile, no? Eh, nu mi-a ieșit pentru că am petrecut ceva timp cu ai mei (par oameni de treabă, hehe), așa că o să fac asta acum și o să fiu puțin sentimentală. :3

           > 2015 <

Ce am realizat:

   Am mers pentru prima dată la mare, mai exact în Vama Veche, unde abia aștept să mă întorc. Acolo m-am distrat, am cântat, m-a luat valul (la propriu), m-am ars (bronzat, hehe, nu vă gândiți la prostii). Am cunoscut astfel niște persoane pe care pot să spun cu mâna pe inimă că nu o să le uit niciodată.

   Am trecut de sesiunile din anul II de facultate (slavă cerului). O trec pe asta la realizări pentru că din cauza unori greșeli copilărești, mi-am stors și ultimii neuroni în ultima perioadă a anului universitar. Am trecut cu bine, deci știu că SE POATE!

   Am citit câteva cărți bune. Puține, după părerea mea. Se putea și mai bine.

   Am condus. Doamne, cât îmi place să stau în spatele volanului! Luasem carnetul de ceva vreme, așa că vara asta am profitat și am condus de fiecare dată când am avut ocazia.

   La începutul lui 2015 am început să joc beerpong în Iași. Am descoperit cât de tare mă pot distra acolo și că nu sunt așa varză precum credeam. Pe lângă asta, am cunoscut acolo niște persoane grozave, pline de energie, pe care le admir. Am amintiri frumoase. Thanks guys!

Ce n-a mers bine:

Păăi, nu mă pot plânge, pentru că sunt mulțumită cu lucrurile bune care s-au întâmplat. În schimb, sunt anumite persoane care au ieșit din viața mea fără ca eu să fiu de acord și îmi pare rău. Viața merge înainte, right?!

Per total, 2015 nu a fost un an grozav, dar a fost unul destul de plin.

          > 2016 <

Despre anul acesta nu am încă o părere, pentru că au trecut doar 2 zile, dar sunt încrezătoare că va fi un an mai bun, plin de realizări. Nu o să încep cu ”new year, new me” bullshit, pentru că nu pare deloc reală treaba. Tot ce sper e să evoluez pe toate planurile, să fiu mai muncitoare și să zâmbesc mai mult. Logic, lucrurile astea nu o să se întâmple așa, cu o mișcare de baghetă, dar știu că voi face tot posibilul să le îndeplinesc. Am multe planuri (chiar o listă ) pe anul acesta și sper ca în 2017 să-mi aduc aminte cu drag de 2016.

*artificii*

 Ca să închei, vreau să urez tuturor un an mai bun, mai bogat. Să aveți bani, sănătate, bucurii, dorințele să vi se îndeplinească și visele să devină realitate. Să încercați lucruri noi și să fiți mai deschiși cu cei din jur. Respectați mai mult, iubiți mai mult, creați o variantă mai bună a voastră. 

*artificii*

Voi aveți niște target-uri pe acest an?

Sunt de la țară

      Am de învățat pentru un examen la facultate care e mâine, dar o să scriu ceva aici. You know what I mean.

      Ești de la țară. Și ești atât de mândră de asta!! Uneori... Adevărul e că e superbă comuna din care provii. Mă refer atât la peisaje cât și la oameni. Aerul e mai curat ca la oraș, totul e verde primăvara, locul arată așa cum a fost creat.. Oamenii.. Ei bine, oamenii sunt muncitori. Aveți și răgălii, normal. Majoritatea sunt bătrâni sau copii, pentru că cei de vârstă medie au plecat să muncească în Italia, Spania sau mai știu eu ce țară în care oamenii sunt tratați mai bine. Sau cel puțin așa zic ei.

      În același timp, uneori te simți inferioară celor din mediul urban. Și nu pentru că ar fi mai deștepți. De cele mai multe ori nu sunt. Aș putea garanta că cei care cresc în mediul rural muncesc mai mult pentru ce vor și sunt mai isteți. Doar că gura lumii e spurcată și rănește. ”Uite-o și pe aia. E de la țară.” Și râd. Râd pentru că nu știu cât ai muncit să ajungi unde ești sau cât e de greu să plătești chiria la oraș în fiecare lună. Nu știu că uneori ți-e dor de casă și că ai prefera să fii în patul tău, acolo unde e bine și ești protejată de oamenii care te iubesc. Ei fac mișto iar tu râzi. Apoi te gândești că a fost urât din partea lor, dar nu-i nimic, pentru că începi să te obișnuiești. Trec pe lângă tine și se gândesc de la ce second-hand ți-ai luat hainele alea pe care le porți de trei ori pe săptămână. Nu ai haine de la Zara sau Motivi, nu ai pantofi de la Tommy Hilfiger sau make-up marca Mac, deci ești varză. Te dai pe unghii cu ojă din Haotic și nu-ți schimbi cerceii niciodată. Ești teribilă. Te judecă.

      Sunt și persoane care nu fac diferențe și apreciază locul din care provii. Și-au dat seama că e mai frumos la câmpie/munte decât printre betoane. Acei oameni sunt prietenii tăi.

      Draga mea, sfat pentru tine: să te doară-ntre buci. Și nici acolo. Oamenii sunt judecați zilnic și din lucruri mai mărunte. Sătucul tău dintre munți e superb și sunt persoane care și-ar da averea să locuiască acolo pentru restul vieții în liniște și pace. Dă-le clasă celor ”de la oraș”, integrează-te și dovedește-le că ești mai bună ca ei.


      Revenind, vreau să vă povestesc o întâmplare hazlie din anul I de facultate. În timp ce încă ne acomodam unele cu celelalte în cămin, am fost întrebată de o colegă de cameră dacă am baie acasă (like wc înăuntru, duș, apă curentă). Nu mi-a venit să cred ce auzisem :)) Răspunsul meu a fost: ”crezi că stau în peșteră?” Am fost întrebată și de televizor. Am râs toate atunci și râdem și acum când ne amintim (colega mea a devenit între timp cea mai bună prietenă, ca să vezi!). Atunci mi-am dat seama că probabil unii îi văd pe cei din mediul rural ca oameni ai cavernelor. Am făcut o glumiță, dar e parțial adevărat.

      NdS. Sunt din Tazlău. E un sătuc ce în același timp e comună. Un fel de 2 în 1. Badass, right? E un loc minunat, de care uneori mi-e dor și abia aștept să-l revăd. Sunt mândră că provin de acolo. Sunt puține cuvinte, de aceea o să scriu altădată mai multe despre asta. Acum o să las doar câteva poze care să vă convingă cât de frumos e și că merită să mergeți acolo măcar o dată. Cius!

      P.S. Când vă referiți la cineva ca la un țăran, gândiți-vă de două ori înainte de a scoate cuvinte pe gură. Țăranul e omul muncitor, cel care și-a rupt șalele muncind la câmp/pădure să-ți întrețină familia, e omul care are mâinile bătătorite de la sapă și furcă. Nu ar trebui să îi fie nimănui rușine cu asta. 

Gaze mai puțin naturale

     Tocmai am citit pe un blog un articol care m-a făcut să îmi doresc să vă povestesc ceva. Mi s-a întâmplat în seara asta, acum vreo 30 de minute mai exact. Colega mea de apartament e plecată la prietenul ei, așa că eu am rămas singură acasă. Actually, cu Zeus. The God. Motanul casei. Păi, și, ca să vedeți, cum la 2 noaptea nu am avut ce face, mi-am găsit de treabă. 

*paranteză* Povestea implică un buchet mare de flori, superb de altfel, din 21 de trandafiri, albi și roșii, primiți de Sfântul Andrei de la un prieten. Mersi Fanu!

     So, am primit buchetul acum o săptămână, dar am observat că începeau să ofilească, să se desprindă petale, așa că, fetelor, pe voi mă bazez, GHICIȚI!! ȘOC! ȘOC! ȘOC! Am început să îi dau cu fixativ. Am șpreiat la ei de le-au sărit capacele. Să le ajungă. Când.. ȘOC ȘI MAI MARE!! Pornește alarma de gaz. M-am căcat pe mine de frică. Nu știam ce se aude și de unde vine. Zeus făcuse ochii cât cepele și fugea săracul dintr-o parte în alta a camerei ca la raliuri. Când mi-am dat seama că e alarma de gaz, cea sub a cărui senzor am eliminat gazele din tub, like a boss, mi-am luat panică și mai tare. Ce să fac? Am deschis geamul. Ok, nu se oprea. Logic că nu se oprea, că doar în cele două secunde nu s-a aerisit. Way to go, Monica! Nu îmi aminteam ce ne-a zis nenea ăla care a instalat-o. Memorie de pește. Am scos-o din priză, după care am ieșit pe hol și am oprit gazul de la sursă. Problem solver.

     Dar.. unde-i mâțul? Strig în cameră, strig pe hol, nimic. Pe fereastră nu sărise că l-aș fi văzut. În baie nu era, nici chiar după mașina de spălat. Strig iar și aud un mieunat de sirenă venind de sub pat. Iese bietul de el cu ochii mari bulbucați, cu o față de ”CE PLM?!?!”.  S-a liniștit..

     Florile. Eee, florile se odihnesc pe pervaz, afară, la aer. Sper să nu le mănânce păsările până mă trezesc sau să cadă :)))) Dormim cu fereastra rabatată în seara asta, baby. Ne îngheață curu dar nu murim intoxicați cu FIXATIV!!

     Cât despre Zeus, suntem prieteni. S-a cubărit în brațele mele ca o maimuțică ce e. Doarme ca un prunc. Un prunc mai păros. Cu o coadă. Și urechi păroase. Eh, ați înțeles voi. :3